cel mai ieftin host pt site

adbrite

Your Ad Here

parteneri

luni, 22 iunie 2009

Prunea acuzat oficial in dosarul ''Mita pentru arbitri""


lorin Prunea, directorul de Relaţii Internaţionale din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, este acuzat oficial pentru luare de mită, în dosarul privind corupţia din arbitraj românesc, deschis de procurorii DNA Argeş.

Potrivit unui document dat publicităţii de RTV - ordonanţa prin care procurorul îşi expune şi îşi argumentează cazul, fostul portar al naţionalei este acuzat că a primit 12.000 de dolari de la Cornel Penescu, finanţatorul echipei FC Argeş, pentru a influenţa anumite decizii ale comisiile FRF.

În ordonanţa respectivă, procurorul a solicitat şi suspendarea lui Prunea din funcţia deţinută la FRF, lucru care nu s-a întâmplat până acum.

„Eu mă consider nevinovat”, a spus Prunea.

Fostul internaţional a fost audiat joi timp de aproape cinci ore la sediul DNA din Piteşti.

Becali a crescut oferta pentru pachetul "Bozovici şi Cesinha" la 1,2 milioane de euro, sumă care convine şi Rapidului



In acest moment a mai rămas doar să-şi dea acordul şi Copos. "Nu pot să hotărăsc nimic pînă n-o să am o întîlnire faţă în faţă cu George", i-a transmis Sichitiu lui Becali. Finanţatorul din Ghencea a explicat şi că nu va merge mai departe cu licitaţia: "Eu am zis iniţial că dau un milion de euro pe Cesinha şi pe Bozovici, mai mult de 1,2 milioane chiar nu am de gînd să plătesc! Rapidiştii sînt cei care mi-au propus fotbaliştii la pachet, fiindcă eu aş fi dispus să iau numai pe unul dintre ei". Copos se întoarce azi de la mare şi e aşteptat să confirme afacerea.

vineri, 19 iunie 2009

Sechestru la Dinamo


Clubul din Ştefan cel Mare are datorii de 12 milioane de lei la stat.

Clubul de fotbal Dinamo are datorii de 12 milioane lei la stat, iar Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a efectuat un control şi a decis să instituie sechestru asupra bunurilor clubului, au declarat pentru NewsIn surse apropiate grupării din Ştefan cel Mare. "Dinamo are datorii la stat de 12 milioane lei, iar ANAF a decis să instituie sechestru asupra bunurilor clubului de fotbal", au spus sursele citate. Contactată de NewsIn, Sabina Zereş, directorul de comunicare de la ANAF, a confirmat că reprezentanţii instituţiei au efectuat săptămâna trecută un control la Dinamo, dar nu a comentat suma, explicând că aceasta "intră sub incidenţa secretului fiscal".

Plesan si Lovin goniti din Ghencea



Se pare ca se fac restructurari la Steaua, Lovin jucator care a facut multe pt staeaua nu mai este dorit in Ghencea, deasemenea Pleasan jucator adus pe banii multi la care sa astepata mult mai mult dar care a stat mai mult accidentat este silt sa isi caute echipa, daca cei doi nu vor gasii echipa se pare ca vor continua la echipa a doua

Actionarii Dinamo nu il vor pe Sabau


Ieri actionarii clubului Dinamo au respins venirea in Stefan cel Mare a lui Ioan Ovidiu Sabau , se pare ca dintre toti actionarii Vasile Turcu si fratii Becali nu au fost de acord.
Acum toata lumea asteapta alte propuneri pt postul de antrenor, un post totusi ingrat in aceasta perioada avand o misune dificila , actionarii cer ca obiectiv calificarea in grupele Champions league 2010/2011

campionatul european de snooker 2010 se va disputa la Bucuresti


Organizarea acestui turneu este un semnal remarcabil, in contextul in care snookerul este din ce in ce mai popular in Romania, iar Federatia nationala a fost infiintata abia in 2007. „Este un eveniment extra­or­dinar pentru Romania, in conditiile in care in aceasta perioada nu se mai misca nimic.Inseamna enorm si din punctul de vedere al popularizarii”, spune Dragos Cozmaciuc, antrenor federal si actionar majoritar al clubului in care functioneaza si Centrul National de Snooker.
Cheltuielile se ridica la 100.000 euro iar mare parte din suma va fi stransa din taxele de participare.

Unii jucatori ai stelei nu stiu inca cine ii va antrena


Desi sa anuntat cu surle si trambite venirea lui Bergodi la Steaua uni jucatori au aflat din presa numele noului antrenor , Pepe Moreno sa declarat chiar uimit la aflarea vestii de la ziaristi